Astăzi, cînd mulţi dintre interpreţii de muzică populară dobîndesc succes imediat, speculînd cu piese de valoare îndoielnică, Nătăliţa Munteanu vine cu cîntece curate şi vechi, aducîndu-ne vigoarea şi muzicalitatea cuvîntului simplu, din bătrîni, care a urcat cuminte pe poteca dorului către noi. O voce singulară, delicată, bogat timbrată, o voce gravă din piept, care, se pare că vine din adîncurile fiinţei noastre, prin care auzim suspinele şi frumuseţile acestui pămînt, o voce care face ca doina şi balada românească să nu fie uitate niciodată.

Nătăliţa Munteanu vine din nordul Moldovei, din Coşerniţa, Floreşti, pentru a readuce în circuit cîntecele de acasă, pentru a duce în lume mesajul unei zone româneşti care, zbuciumată de-a lungul secolelor, nu-şi mai află liniştea nici astăzi. Este absolventă a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova, secţia canto popular, clasa regretatului etnomuzicolog Gleb Ceaicovschi-Mereşanu. „Noi nu ne vom permite niciodată să cîntăm kitsch-uri, nonvalori, pentru că dumnealui ne-a învăţat să cîntăm şi să preţuim tot ce e curat şi adevărat”, mărturiseşte cîntăreaţa.

Nătăliţa Munteanu este o profesionistă. Posedă o aleasă cultură vocală şi etnomuzicologică. A studiat armonie, solfegiu, dans, teorie muzicală, analiza formei muzicale, cobza şi multe alte lucruri foarte necesare unui cîntăreţ de muzică populară.

Este remarcată de iubitorii de folclor şi de specialişti cu prilejul unor spectacole, emisiuni radio şi TV, concursuri, festivaluri. Obţine Premiul Mare la Concursul „Tamara Ciobanu”, Chişinău, premiul „Maria Tănase” la Craiova, România şi multe alte premii.

Acum profesoară de canto la Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, solistă în orchestra „Fluieraş”, Nătăliţa Munteanu lucrează la cel de-al doilea album audio cu muzică populară, primul său album muzical fiind cel intitulat „Pe dealul Floreştiului”.

Revenită de curînd dintr-un turneu în China, împreună cu orchestra de muzica populară „Fluieraş”, i-am solicitat Nătăliei Munteanu un interviu.

- Dragă Nătăliţa, cum a fost în China?

- A fost minunat. Chiar îmi doream mult un turneu. China este o ţară foarte frumoasă şi bogată. Ne-au întîlnit şi ne-au omenit cum nu se putea mai bine. Am fost invitaţii unui festival folcloric chinezesc. Am cîntat la deschidere, am cîntat la gală şi, respectiv, am avut un şir de spectacole prin diferite localităţi din ţară.

- Aţi cîntat ceva în limba chineză?

- Da. Eu, împreună cu colegul meu de cîntec Marin Ganciu, am cîntat cîte un cîntec în limba chineză. Am cîntat cele mai populare cîntece ale lor, cum ar fi la noi „Sanie cu zurgălăi” sau „Trandafir de la Moldova”.

- Cum aţi învăţat să cîntaţi chinezeşte?

- Am colaborat cu Ambasada Chinei în Moldova, este o plăcere să colaborezi cu domniile lor. Eu am cîntat „Iasomie”, la propunerea lor, un cîntec chinezesc foarte popular.

- Chinezii au felul lor de a cînta mai puţin accesibil nouă. Cum te-ai descurcat?

- Chinezii sunt lenoşi la cîntat.

- Adică ar cînta prea lin?

- Maniera lor de interpretare este piţigăiată, ei cîntă în registru acut, eu cîntînd în registru grav. Mi-a fost mai greu să mă acomodez la modul lor de a cînta, dar m-am descurcat, dovadă fiind şi invitaţia celor de la Ambasada chineză la spectacolul de la Palatul Naţional unde am cîntat în limba chineză cu orchestra simfonică a Companiei Teleradio-Moldova.

- Cît de receptivi sunt chinezii la cîntecele şi dansurile noastre?

- Le-a plăcut mult atît muzica cît şi dansurile noastre populare.

- Se spune că chinezii sunt un popor foarte respectuos, este adevărat?

- Da sunt foarte respectuoşi. Peste tot ne întîmpinau cu plecăciuni, la spectacole nu mai zic. La spectacole ne aplaudau cu încîntare. Pe mine m-a impresionat foarte mult modul lor de viaţă. M-a impresionat bucătăria lor, cultul lor deosebit pentru ceaiuri. Am făcut multe fotografii, ne-am amuzat de pozele noastre unde mîncam atît de neîndemînatic cu beţişoare chinezeşti.

- Nătăliţa, te-am rugat să-mi aduci şi nişte ziare din China cu fotografii de-ale voastre şi văd aici o fotografie de-a ta pe toată pagina înconjurată de multe ieroglife chinezeşti. Ai rugat pe cineva să ţi le descifreze?

- Nu, chiar nu ştiu ce scrie acolo, dar sper să fie de bine.

- Nu se poate să nu fi asaltat şi magazinele, cel puţin voi, femeile.

- Bineînţeles. Atît doar că cele mai mari numere de încălţăminte erau 35-36, de haine nu mai zic. Aşa dar, la capitolul magazine ne-am ales doar cu admiratul. Am văzut nişte actriţe de-ale lor nemaipomenit de frumoase.

- Ce ai de gînd să faci în viitorul apropiat?

- Să lucrez la cel de-al doilea CD al meu. Sunt tentată de a mai încerca şi altceva decît cu orchestra „Fluieraş”.

- Îţi doresc numai bine ş în anul care vine. Succes.