E.S. dna ambasadoare Dong Zhihua s-a întâlnit cu Natalia Plugaru, Ministra Muncii și Protecției Sociale
2026-02-14 00:53

La 13 februarie, ambasadoarea Dong Zhihua s-a întâlnit cu Natalia Plugaru, Ministra Muncii și Protecției Sociale.

Ambasadoarea Dong a prezentat elementele cheie ale celui de-al 15-lea plan cincinal al Chinei și a împărtășit realizările și experiența Chinei în consolidarea securității sociale și îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației. A menționat că, în ultimii ani, China și Moldova au implementat proiecte de cooperare în domeniul asistenței umanitare și al incluziunii grupurilor vulnerabile din punct de vedere social, obținând rezultate pozitive. China este pregătită să consolideze cooperarea bilaterală și trilaterală cu Moldova pentru a sprijini îmbunătățirea nivelului de trai în țară.

Doamna Ministră și-a exprimat recunoștința pentru asistența și sprijinul de lungă durată acordate de China, indicând dorința Moldovei de a intensifica cooperarea practică și de a face schimb de experiență cu China în domenii precum sprijinul acordat refugiaților și migranților, protecția drepturilor femeilor și copiilor și asigurarea bunăstării persoanelor în vârstă. A afirmat, de asemenea, angajamentul Moldovei de a continua programele de formare pentru personalul din domeniul serviciilor sociale.